My to go manicure!

Hello kittens!

Azi mi-am propus să vă povestesc despre cum decurge o sesiune de manichiură pentru mine. Începând de la îndepărtarea ojei și până la ce tip de balsam de cuticule aplic la finalizarea manichiurii.

ebelin

Primul pas, așadar, este să îndepărtez oja pe care vreau să o schimb sau pur și simplu să îndepărtez orice urmă de senzație grasă de pe unghii pentru ca oja să se prindă mai bine și să aibă o durată mai îndelungată. Pentru asta folosesc de câțiva ani buni fără întrerupere dizolvantul de la Ebelin, fără acetonă. Îmi place cel mai mult deoarece nu conține acetonă, așa că nu îmi usucă cuticulele foarte tare și îndepărtează cu succes și oja cu sclipici dacă țin apăsată discheta de bumbac pe unghie un pic mai mult. Dizolvantul Ebelin se găsește în dm.

ustensile.JPG

Mai apoi, obișnuiesc să dau formă unghiilor cu o pilă din sticlă. Îmi place pentru că este fină și parcă nu rănește unghia precum altele din metal sau alte materiale. Uneori, foarte rar, dacă mi se pare că au crescut unghiile prea mult și nu am răbdare să le pilesc, folosesc unghiera și mai apoi finisez cu pila. Bețișoarele sunt pentru împins cuticulele și curățat oja care ajunge pe lângă unghii. Îmi plac foarte mult! Toate ustensilele sunt tot din dm.

sallyhansen

După ce am dat formă unghiilor, mă ocup de cuticulele mele super uscate. Pentru asta folosesc Sally Hansen Instant Cuticule Remover. Această poțiune are o consistență de gel și înmoaie cuticulele foarte bine. Imediat după ce o aplic, întind mâna după bețișorul din lemn, le împing și le curăț.

nailpolish

 

Mai apoi, mai dau o dată cu dizolvant pe unghii și trec la aplicarea ojei. Dacă mă grăbesc folosesc doar un strat de ojă, dar e întotdeauna vorba despre Essie Madeimoiselle sau Astor 101 Delicate Morning (mulțumesc Eliza pentru ojă). Dacă am timp, aplic două sau chiar trei straturi de ojă și apoi revin cu Good To Go Top Coat de la Essie. Acest top coat adaugă strălucire și rezistență oricărei oje. Îmi place, dar nu m-a impresionat precum mă așteptam. Nu mi se pare că se usucă atât de repede precum pretinde. 😀

mani

Pe degetul cel mic și inelar sunt dată cu Essie (3 straturi), iar pe celelalte degete am aplicat oja de la Astor în 2 straturi. Mi se par foarte asemănătoare. Essie e un pic mai transparentă, mai roz și mai strălucitoare față de cea Astor care e mai opacă, mai albicioasă. Ambele rezistă cam la fel de bine, poate Essie ceva mai bine, dar dacă aplic top coat rezistă o săptămână manichiura. La cea de la Astor, apreciez pensula lată și mirosul. Chiar îmi place mirosul aceste oje, nu e deloc deranjant, eu îl percep ca fiind fresh după ce se usucă. Oricum, ambele oje îmi oferă un look clasic, ce se potrivește cu orice ținută și un look lady like. 

DSC07649

Un ultim pas, foarte important pentru mine, este aplicarea acestui balsam de la Burt’s Bees, care are mai degrabă consistența unui unt sau a uleiului de cocos în stare solidă. Se topește la atingere și miroase puternic a ceva mentolat, ceea ce îmi place. Intră mai greu în piele și hidratează intens cuticulele.

Cam așa arată o sesiune de manichiură la mine pe care o efectuez o dată pe săptămână și care funcționează perfect. Voi ce produse folosiți pentru o manichiură efectuată acasă?

Vă doresc o săptămână productivă! 🙂

 

 

Anunțuri

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s