Dark nailpolishes for fall

Hello kitties!

Acum că am trecut oficial în luna octombrie simt că toamna își face simțită prezența și mai puternic, chiar dacă la Cluj ne mai răsfață soarele. Pentru astăzi am vrut să vă prezint trei oje pe care le voi purta cu drag în sezonul meu preferat. Chiar dacă în restul anului port mai mult nuanțe de nude sau albastru deschis, toamna mă atrag nuanțele închise și le port foarte des. 🙂 💅

anigif

Prima ojă pe care vreau să v-o propun pentru această toamnă este Revlon Colorstay Gel Envy Queen of Hearts. Chiar dacă nu sunt fan ojă roșie pe gheruțele mele (o port doar la de Paște și Crăciun), roșul acesta mai închis, aproape vișiniu îl apreciez acum toamna. Chiar dacă la început m-am obișnuit mai greu să port această nuanță, mai apoi am observat că îmi admir manichiura. Am oja aceasta de fix doi ani și încă se comportă exemplar, chiar dacă este un pic mai groasă în consistență decât la început.

dsc09343

Queen of Hearts este cea mai rezistentă dintre lacurile pe care le propun azi. Mi-a rezistat cinci zile exemplar(fără top-coat), doar s-a tocit un pic la vârfuri. Am dat-o jos pentru că m-am plictisit de ea. Mai am o ojă nude din gama aceasta Colorstay Gel Envy de la Revlon și se comportă la fel de bine. Am aplicat-o fără bază, doar pentru a vedea dacă pătează unghia și da a pătat-o, dar nu excesiv. Recomand, totuși, să folosiți o bază cu această ojă.

DSC09333.JPG

A doua propunere este o ojă gri închisă sau neagră (nu-mi dau seama exact) cu o mulțime de particule de sclipici foarte fin de culoare argintie. Este din gama Efecto Granite de la Deliplus în nuanța 668. Într-adevăr, are o textură mai aparte pe unghie, dar nu la fel de puternică precum ojele nisipoase, de exemplu. Se pot simți puțin particulele acelea de sclipici, iar oja nu este foarte lucioasă. Oja se aplică foarte ușor, este opacă din două straturi și nu pătează unghia. 🙂

dsc09390

Îmi place pentru că mi se pare că are un vibe rock, cool, de aceea prima dată când am purtat-o a fost la Electric Castle. 😀 Atunci, a plouat extreeeem de tare și mult, iar pe când am ajuns acasă în noaptea aceea, jumătate de ojă de pe fiecare unghie era sărită. :)) Nu este cea mai rezistentă ojă, dar cu top-coat îmi rezistă minim patru zile pe gheruțe. Dacă vreți să o vedeți și în bătaia soarelui, v-am mai prezentat-o pe Instagram aici.

anigif

Ultima oja de care voi abuza în sezonul acesta, este Blue Storm de la Melkior. Blue Storm este genul acela de nuanță pe care dacă este un pic mai întuneric o poți confunda cu negru. Dar nu e negru. 🙂 Este o nuanță de bleumarin foarte închis, mat. Îmi amintește de cerneală. Rezistă cam cinci zile pe unghiile mele dacă folosesc un top. La oja aceasta mi se pare absolut necesar să folosiți o bază pentru că pătează foarte tare patul unghiei. Chiar și procesul de îndepărtare este foarte messy, pătează chiar și cuticulele și trebuie insistat foarte bine cu acetona. Cu toate acestea, îmi place mult efectul ojei și eu zic că merită.

dsc09406

Cam acestea sunt ojele pe care am vrut să vi le arăt. Trebuie să menționez ă nu am aplicat top-coat tocmai pentru ca voi să vă puteți face o părere despre finish-ul ojei în sine. De asemenea, am aplicat două straturi de lac la fiecare manichiură, iar ojele au fost opace. Dacă ar fi să fa un top al rezistenței ar fi: Revlon, Melkior și pe ultimul loc Deliplus. 😀

Sper că vă plac propunerile mele. Aștept să-mi spuneți ce vă place vouă să purtați pe gheruțe toamna!? 💅

Să aveți o zi de toamnă frumoasă!

Anunțuri

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s