rimmel eyeshadow base

I’VE BEEN TESTING BEAUTY BITS

Hello kitties!

Wow, a trecut aproape o lună de la ultimul articol și îmi pare rău! În ultima lună dizertație happened și găsește job happened, așadar nu am prea avut timp să mai scriu aici. Mi-am găsit însă două locuri de muncă și probabil pe aici iar o să urmeze o pauză mai lungă. 😦 Motivul fiind simplu, eu chiar nu o să mai am nicio zi liberă (cu excepția UNTOLD) până în 17 octombrie. O să lucrez chiar și în weekend și probabil o să fiu un zombie ambulant. Dar, hei, probabil o să descopăr destule produse care să mă facă să arăt uman și o să vă spun despre ele după. 🙂 Mi-a fost foarte dor să scriu pe blog, mai ales pentru că am testat în ultimul timp multe produse noi și aș vrea să vă povestesc pe despre ele.

anigif

În primul rând, vreau să spun că s-ar putea să fi găsit cel mai bun produs de protecție solară din lume. Biiine, poate că exagerez, dar spray-ul cu Garnier Ambre Solaire Sensitive Advanced SPF 50 e atât de plăcut de folosit. Aplicatorul este foarte fin și produsul se așează pe față ca un nor, iar când vreau precizie pentru zona ochilor aplic întâi produsul pe mână și mai apoi pe ten. În plus, e minunat pentru reaplicare peste machiaj pentru că nu deranjează deloc machiajul și tenul rămâne un pic dewy, aspect care dacă nu vă este pe plac se rezolvă ușor cu un strat de pudră. Așadar, produsul este foarte ușor de aplicat și reaplicat, se absoarbe ușor în ten, miroase frumos (deloc a clasicele produse cu SPF), are SPF 50, este formulat pentru ten sensibil și este accesibil (eu l-am găsit în Carrefour la 22 lei). Singurul dezavantaj pe care îl găsesc este că se consumă destul de repede. Are 75ml, iar eu îl am de mai puțin de o lună și mai am un sfert din el. Oricum, îl recomand cu drag și chiar aș vrea să mai încerc produse cu SPF tip spray.

anigif

Al doilea produs pe care l-am testat în ultima vreme este fondul de ten NYX Total Control Drop pe care l-am primit de la BBM Summer Edition și pe care vi l-am arătat aici. Cu acest fond de ten am o relație ciudată și chiar nu mi-am format o părere exactă. În primul rând pentru că s-ar putea să fie vina lui pentru miile de vulcani noroioși care mi-au apărut pe ten în ultimul timp. Am revenit la Effaclar Duo, însă tenul meu mai are mult până să arate curat. Nu am descoperit încă de la ce am reacționat urât, ar putea fi și alimentația sau doar hormonii care își fac de cap, chiar și pe pudra de la MUFE Ultra HD  o bănuiesc. În orice caz, cât am testat fondul de ten mi-a plăcut pentru că îi pot crește gradul de acoperire aplicându-l în mai multe straturi fără să arate deloc urât pe ten, rezistența lui este bună și în plus, nuanța mai deschisă pe care o am, Vanilla, e perfectă și pe post de corector sau iluminator. Un dezavantaj major pe care l-am observat la acest produs însă este faptul că are doar 13 ml și costă 69 lei, ceea ce înseamnă că ai putea să îți cumperi un fond de ten cu 138 lei la 30ml și poate că ar fi de o calitate mai bună, un Clarins sau Clinique, nu știu. După mine, ar trebui să aibă un preț de maxim 30 lei, mai ales pentru că mi se pare mai puțin bun decât un fond de ten L’Oreal. În concluzie, îmi place mult textura lui, faptul că pot să controlez gradul de acoperire, faptul că rezistă bine pe ten, însă, s-ar putea să am coșuri din cauza lui, este destul de scump pentru cât produs conține. Momentan, am revenit la L’Oreal Pro Matte pentru că e cel mai rezistent fond de ten pe care l-am încercat, însă o să revin la NYX spre iarnă pentru că nu este mat, iar dacă nu o să-mi apară coșuri de la el o să-l folosesc cu drag, dar nu l-aș recumpăra din cauza prețului.

anigif

Un produs minunat pe care l-am testat de câteva ori și de care m-am îndrăgostit (pe bune!) este baza pentru fardul de pleoape Magnif’Eyes de la Rimmel. Deci e ză shit! :)) L-am testat chiar și în sauna care era în trenul TFC Oradea-Cluj-Napoca și deși transpiram non-stop, iar pe sprâncene nu mai aveam deloc produs, fardul de pleope a rămas intact. Era perfect până când l-am demachiat și nu exagerez. Nu mi s-a strâns fardul deloc.

DSC00380

Primere pentru pleope am mai încercat de la Urban Decay (mi s-a părut prea gros și fardul se difuza parcă greu peste el) și Melkior, care a fost preferatul meu până acum. Baza de la Rimmel mi se pare că se aseamănă cu cea de la UD, însă este mai subțire, se difuzează incolor pe pleoape. Este un pic lipicioasă, însă nu afectează felul în care se difuzează fardurile. Totuși mie îmi place să aplic un strat fin de pudră înainte dacă urmează să folosesc farduri pudră. Mai sus puteți vedea cât de frumos intensifică nuanța fardului maro din mini paleta Walking on Eggshells de la WetnWild. Presimt că o să-i rămân fidelă foarte mult timp! Eu a găsit-o în Auchan la sub 20 lei. Yeeey!

DSC00387

Ah, și pentru că am menționat sprâncenele, mi-am achiziționat primul meu gel colorat de sprâncene de la Essence în nuanța 03 Soft Browny Brows. Mi-am cumpărat un astfel de produs în speranța că l-aș putea folosi uneori  de unul singur sau că ar ajuta la rezistența fardului de sprâncene. De unul singur nu îmi place cum arată pentru că am nevoie de mai mult ajutor să creez forma sprâncenei de care să fiu mulțumită, iar la început am crezut că nu mi-am nimerit nuanța. Este un maro cu tentă de gri, fix cum îmi place să nu aibă deloc pigment roșu, însă până se usucă, sprâncene par aproape blonde. :)) Nu este un produs rezistent la apă, iar în zilele toride de vară nu îmi rezistă dacă stau mult în căldură, însă prelungește durata fardului de sprâncene și le fixează bine în loc fără să întărească firul de păr. Prețul a fost de aproximativ 13 lei, tot din Auchan. 😀

DSC00394

Un produs pentru gene care a picat la fix, pentru că mi se termina preaiubitul meu Lash Sensational tot de la Maybelline, este noua mascara de The Colossal Big Shot pe care l-am primit spre testare din partea Maybelline. După primele impresii, îmi place pentru că este foarte negru (este mai negru decât Lash Sensational), oferă un volum wowza genelor, nu se transferă chiar dacă nu e waterproof și rezistă fără să formeze biluțe enervante, sau să cadă efectiv de pe gene cum se întâmplă la unele mascara. Un singur lucru nu-mi place la el: îmi îngreunează genele atât de tare încât mi se lasă aproape de tot curbura pe care o fac cu cleștisorul. Bine, eu am cele mai de elefant gene eveer, însă la Lash Sensational îmi stăteau în sus după ce le curbam și aplicam rimelul. S-ar putea să fie doar acum la început și formula să se mai usuce în timp. Oricum, o să vă țin la curent. Dacă aveți genele deja curbate de la natură cred că un strat de The Colosssal Big Shot vă este de ajuns. Nu cred că v-ar îngreuna genele precum mie. În orice caz, lăsați-mi în comentarii părerea voastră despre acest rimel dacă l-ați încercat și eventual o recomandare de cleștisor bun pentru gene. 😀

anigif

Ultimele două produse pe care le-am încercat și sunt noi în colecția mea sunt rujuri. Rujurile sunt slăbiciunea mea în ceea ce privește machiajul, mă fascinează pur și simplu varietatea texturilor și a culorilor pe care le am de încercat și simt că nu am niciodată destule! 😀 PS: Nu am terminat niciodată un ruj! De cele mai multe ori prefer rujurile în nuanțe nude, însă de Crăciun sau la petreceri mă simt destul de îndrăzneață așadar port și o culoare puternică precum roșu, vișiniu sau mov închis. Rujul nude pe care îl am mai sus este NYX Lingerie în nuanța Seduction, primit la ultima ediție BBM. Îmi place pentru că este un nude cald care se potrivește foarte bine cu nuanța tenului meu acum vara. Mi se pare că rămâne un pic lipicios dacă îl aplic într-un strat mai gros pe buze, însă cred că de asta depinde rezistența lui. În prima zi când l-am testat am mâncat chips de cartofi și rujul a rezistat cu brio, iar textura lipicioasă a dispărut complet. Mie îmi place însă să-l aplic într-un strat foarte subțire cu pensula și dacă nu rezistă la fel de bine, măcar nu rămâne lipicios.

cats

Glosul Vivid Hot Laquer de la Maybelline îmi place pentru că este foarte pigmentat, se aplică uniform, miroase a vanilie și rezistă foarte bine. Ce nu îmi place este acel finish lucios. Nu m-aș simți bine purtând un astfel de ruj pentru că sigur mi s-ar lipi de păr la un moment dat, poate doar la o petrecere de Crăciun. 😀 Îmi place, însă, că pot să aplic doar un pic, îl difuzez cu degetul sau cu pensula și arată foarte bine, ca un stain, foarte natural și deloc lucios. La fel, rezistă foarte bine! Eu am nuanța 72 Classic. 🙂

Cam acestea sunt produsele despre care am vrut să vă spun părerea mea. Sper că vă ajută și că v-am inspirat viitoare achiziții din categoria beauty! Vă doresc o vară frumoasă, vă aștept la UNTOLD!:D Dar până atunci nu uitați că mă găsiți pe Instagram și Facebook! ☀️

Anunțuri