skincare

EMPTIES: THE GOOD, THE BAD AND THE REPURCHASE!

Hello kitties!

A trecut destul de mult timp de când nu am mai scris un articol despre produsele consumate care s-au adunat în ultima vreme la mine în punga specială unde ajung acestea. :)) S-au adunat multe și ca să ne fie mai ușor vă voi povesti despre ele pe trei categorii: produse pentru păr, pentru ten și pentru corp. Îmi place să scriu și să citesc despre produse consumate pentru că mi se pare o modalitate bună prin se pot oferi păreri detaliate și decisive despre un anumit produs.

PRODUSE PENTRU PĂR

DSC00148.JPG

Pentru că par a fi cele mai multe. Am terminat trei șampoane. Primul este produsul de care sunt cel mai tristă că s-a terminat: șamponul OGX Coconut Water. Îl am de trei ani de când am mers în SUA și l-am adus cu mine. :)) Pentru că la noi nu se găsea de cumpărat online sau în magazine fizice, îl foloseam doar când aveam nevoie să-mi stea părul foarte bine. Adică plin de volum, fără să pară uscat la vârfuri chiar dacă nu folosesc mască, balsam sau ulei pentru păr. Chiar nu știu cum reușește, dar șamponul acesta mă face să mă simt ca după coafor. În plus, face  o spumă foarte densă fără să fie nevoie de mult produs deși are o consistență de gel. Ah și miroase delicios de natural a cocos. Este cu siguranță șamponul meu preferat și l-aș recumpăra forever! Am văzut că acum au adus produse OGX și pe elefant.ro, însă nu au fix acest sortiment de șampon.

Primul șampon pe care l-am terminat dintre cele trei este cel mai mic de acolo, evident: șamponul CHI Infra Treatment. Făcea parte dintr-un set de călătorie de la CHI unde am am avut Silk Infusion, un protector de căldură și o mască pentru păr. Toate produsele mi-am plăcut și am simțit că folosesc produse profesionale, de calitate. Însă, nu aș recumpăra șamponul pentru că nu-mi place mirosul lui. 😀 Donut kill me!  – THE GOOD

Șamponul Natural Olive Regenerating de la Ziaja l-am cumpărat pentru că am citit păreri bune despre el online și pentru că eram curioasă de acest brand. Este primul meu produs Ziaja și a fost ok-ish. Adică a curățat bine părul, chiar scârția părul după a doua șamponare și miroase dulce, dar a plante. A plante dulci! :)) Dar nu m-a impresionat încă să vreau să-l recumpăr sau să încerc alte produse de la acest brand. 😀 – THE GOOD

DSC00145

Rămânem tot la păr, dar povestim despre șampoane uscate. Aici nu cred că are rost să intru în prea multe detalii. Șampoanele de la Batiste sunt cele mai bune pe care le-am încercat de la noi, iar despre L’Oreal Elseve cu argilă v-am spus deja părerea mea aici. Batiste – THE REPURCHASE,  L’Oreal Elseve Argile Extraordinaire – THE BAD.

PRODUSE PENTRU CORP

DSC00151.JPG

La capitolul corp am terminat în sfârșit o cremă de corp. Pure Seduction de la Victoria’s Secret care mi-a plăcut în primul rând pentru miros și în al doilea rând pentru că este o cremă chiar hidratantă. Nu o voi recumpăra în curând pentru că mai am deja jumătate din Secret Charm tot de la ei și îmi place mai mult cum miroase aceea. În plus, m-am hotărât să folosesc ulei de cocos pe post de cremă hidratantă pentru corp pentru că mi se pare mai sănătos. Dacă stăm să ne gândim cremele de corp sunt absorbite de o mare suprafață de piele în organism și chiar cred că aici pot trece la o variantă naturală. Cu excepția zilelor care cer SPF, desigur. – THE GOOD

Din categoria geluri de duș am terminat două de la Yves Rocher care mi-au plăcut foarte mult: Fresh Rose și cel cu zmeură și mentă. Mi-au plăcut foarte mult! Miros exact a trandifiri, respectiv a zmeură și curăță bine. Deocamdată nu le-am recumpărat pentru că am cele spumă de la Rituals de care sunt obsedată, însă cu siguranță intră la categoria THE GOOD.

PRODUSE PENTRU TEN

DSC00158

Am terminat destul de multe produse de îngrijire a tenului, dar cel mai tristă sunt pentru că mă despart de masca hidratantă Drink-Up Intensive de la Origins. V-am făcut un review despre produsele mele Origins aici. Mi-a plăcut foarte mult pentru că hidratează foarte bine tenul, aplicam un strat peste noapte și nu era lipicioasă. Astfel putem să dorm liniștită cu ea pe ten. Deși nu am recumpărat-o încă cu siguranță o voi face cândva în viitor. – THE GOOD & THE REPURCHASE 

Următorul produs pe care l-am folosit până la ultima picătură a fost La Roche Posay Effaclar Duo. A fost primul tratament care chiar m-a ajutat cu acneea și îmi păstrează tenul curat. Deocamdată nu l-am recumpărat, mă gândeam să încerc varianta cu SPF 30, însă nu știu ce să zic despre ingrediente. Voi ce spuneți? Las link aici pentru lista cu ingrediente. Oricum, o să-l recumpăr cât mai curând așadar, THE REPURCHASE. 

Despre serumul cu acid hialuronic de la Gerovital, v-am scris mai în detaliu aici, însă mi-a plăcut foarte mult. – THE GOOD 

Tot de la Gerovital din gama Plant, am terminat crema hidratantă cu Flori de Mac, care la fel mi-a plăcut foarte mult și m-a făcut curioasă să încerc mai multe produse. V-am scris despre ea mai multe aici. – THE GOOD

Ultimul produs de skincare finito este crema pentru ochi Estée Lauder  Advanced Night Repair Eye Syncronized Complex II care era un produs de 5ml primit la Glamour Beauty Festival anul trecut și care m-a ținut aproape un an. Mi-a plăcut foarte mult, însă nu o să recumpăr crema prea curând din cauza prețului. V-am povestit mai multe despre ea în postarea Luxury Beauty Bits. – THE GOOD

RANDOM STUFF

DSC00155

Pentru că nu se prea puteau strecura în vreo categorie de sus. 😀

Am terminat încă o sticlă de dizolvant fără acetonă de la Ebelin, este preferata mea, așadar am recumpărat-o. O găsiți în dm. – THE REPURCHASE

Am terminat, în sfârșit o ojă (Doutzen’s Nude), cumpărată din SUA, din păcate nu am găsit gama aceasta și la noi, însă am găsit un dupe foarte bun de la Maybelline pe care vi l-am arătat pe Instagram în urmă cu ceva timp. –THE GOOD

Am reușit să termin și fondul de ten de la L’Oreal Accord Parfait care mi-a plăcut. Acum că am varianta Infallible 24H MATTE apreciez mult cât de ușor puteam să întind acest fond de ten și nu exclud varianta de a-l recumpăra în viitor. –THE GOOD.

Bun, aceastea sunt produsele pe care le-am terminat în ultimul timp. Sper că v-am ajutat în viitoare decizii de la raionul de îngrijire din magazine. Dacă aveți întrebări despre oricare produs prezentat, le aștept cu drag în comentarii!

O săptămână frumoasă!

Anunțuri

Evening skincare routine

Hello kitties!

Săptămâna trecută v-am vorbit despre rutina de îngrijire a pielii dimineața, iar acum a venit timpul să mă țin de promisiune și să vă vorbesc despre ce folosesc seara în acest sens.

anigif

În primul rând trebuie să vă spun că seara sigur trebuie să mă demachiez și chiar dacă nu mai folosesc un rimel rezistent la apă, prefer să folosesc un demachiant bifazic prima dată pentru a fi sigură că machiajul ochilor, dar și o parte din fondul de ten se duc de pe fața mea.:)) Pentru aceasta folosesc de aproximativ o lună, demachiantul bifazic pentru ochi de la Nivea.

DSC08159

Înainte foloseam altul, o să vă povestesc într-o postare viitoare (de tip empties) care era acela și am crezut că demachiantul de la Nivea nu poate să-l întreacă la eficiență. Dar m-am înșelat! Este mult mai eficient, curăță foarte bine tenul și nu lasă o peliculă prea grasă în urmă.

DSC08133.JPG

Apoi urmează apa micelară  care va îndepărta orice urmă de ulei de la demachiantul anterior și cu care verific cât machiaj mai am pe ten. De obicei mai rămân urme de fond de ten sau rimel.

DSC08131

Apa micelară pentru piele sensibilă de la Garnier este cea pe care o folosesc de luni bune și îmi place mult. Are consistența unei ape, desigur, își face treaba bine, nu îmi irită ochii deloc, nu conține alcool și e foarte spornică 🙂 Dacă în ziua respectivă am purtat mai mult machiaj decât de obicei, sau pur și simplu simt nevoia să îmi curăț tenul în profunzime, atunci ajung și la baie unde mă curăț și cu gelul  La Roche Posay despre care v-am vorbit în postarea anterioară.

DSC08144

Mai apoi trec la aplicarea cremei de ochi. În prezent folosesc această monstră de la Mario Bădescu Glycolic Eye Cream pe care am găsit-o când am cumpărat revista Glamour. Această cremă chiar m-a impresionat! A reușit să mă scape de liniile fine din jurul ochilor în patru zile folosită zilnic. Conține acid glicolic, probabil de aceea. 🙂 Uneori, o folosesc pe toată fața și dimneața, după ce mă spăl, îmi simt tenul mult mai fin și parcă are un efect de luminozitate. Are o consistență de unt aș zice eu, e mai grasă și chiar lipicioasă un pic și lasă o peliculă grasă în urmă. De aceea îmi place să o folosesc exclusiv seara. Nu cred că s-ar aplica nicio cremă peste ea bine și nici fondul de ten. Desigur, nu cred că ar fi indicat a fi folosită ziua și pentru că are acidul glicolic, chiar cu o cremă cu SPF peste.

anigif

Apoi, trec la aplicarea tratamentului, the one and only Effaclar Duo. Îmi place cel mai mult să îl plic peste noapte și de cele mai multe ori, doar în zona T. Nu are rost să vă mai spun mai multe despre acest produs pentru că v-am mai vorbit de multe ori despre el. O altă cremă hidratantă nu mai aplic pe ten, dacă simt nevoia, aplic un pic din masca Origins despre care v-am scris și în postarea aceasta.

DSC07652

În ultimul timp, mi-am adus aminte și de cuticule aproape în fiecare seară și am folosit Burt’s Bees Hand Salve care le înmoaie bine, iar peste noapte are un efect mult mai bun asupra lor. Miroase mentolat, ceea ce îmi place, și chiar dacă spune că se poate folosi ca o cremă de mâini, eu o folosesc doar pentru cuticule. Nu am gheruțele chiar atât de deshidratate. 🙂

Voi ce preferați să folosiți în rutina de seara pentru a vă îngriji pielea? Ați încercat vreun produs din care v-am vorbit?

Vă doresc o săptămână frumoasă! :*

Nu uitați să mă urmăriți și pe Facebook și poate să dați un Like paginii dacă vă place! 😀

Facebook: https://www.facebook.com/Beauty-and-the-cat-530959117016213/.

 

Morning skincare routine

Hello kitties!

Îmi pare rău că articolul apare atât de târziu, dar m-am organizat cam prost în ultimele zile și m-am lăsat copleșită de proiecte și apoi am decis să merg într-o mini vacanță la bunici. Azi mi-am propus să vă vorbesc despre rutina de îngrijire a pielii pe care o fac dimineața. A fost o perioadă când îmi era prea lene și nici nu consideram necesar să mă spăl cu un produs de curățare dimineața deoarece eu știam că mi-am curățat bine tenul seara dinainte. Așadar, dimineața treceam doar cu o dischetă de bumbac cu apă micelară peste ten și apoi aplicam crema de față.

anigif

Nu mi se pare nimic în neregulă cu acest lucru, știu că fiecare avem o metodă preferată de curățare a tenului, mai ales dimineața. În ultimele luni, mi-a plăcut tot mai mult să folosesc un gel ușor de curățare, care să nu lase senzația de ten strâns, dar să-mi îndepărteze excesul de sebum care se adună pe timpul nopții. Îmi place să îmi curăț tenul cu gel de curățare dimineața și pentru că fondul de ten mi se pare că se aplică mult mai bine și rezistă mai mult timp. De aceea, am folosit Effaclar Duo Purifying Foaming Gel pentru ten gras și sensibil. Este ideal pentru dimineața, îmi place uneori să-l folosesc și la duș pe corp și curăță eficient fără să curețe excesiv. De asemenea mi se pare spornic, îl folosesc de aproximativ trei luni și am folosit foarte puțin din el, aproximativ 50 ml.

DSC08109

Mai apoi, apelez la apa termala. Recunosc că nu în fiecare dimineață, dar uneori chiar mă ajută să mă trezesc de tot. :)) Acum o folosesc pe cea de la La Roche Posay și trebuie să vă spun că îmi place mai mult decât cea de la Avene pentru că are un dispozitiv mai șmecher care pulverizează apa într-un strat extrem de fin pe ten, aproape ca un abur. Nu știu să explic, dar e special efectul. 🙂

anigif

Dacă simt nevoia, folosesc și o cantitate mică de Effaclar Duo, tratamentul meu preferat pentru ten cu probleme. Îmi mai apare din când în când câte un monstruleț și Effaclar Duo mă ajută să îl țin sub control. Îl aplic și aștept cam două minute să intre în piele, apoi trec la aplicarea cremei de zi. V-am mai vorbit despre el aici.

anigif

Mai apoi trec la crema hidratantă cu factor de protecție. De câteva luni bune folosesc Aveeno Smart Essentials Daily Nourishing Moisturizer cu SPF 30 și mi se pare ok. Adică intră destul de repede în piele, nu lasă o peliculă albă în urmă și factorul de protecție am simțit că își face treaba. Un pic lasă în urmă tenul mai strălucitor, nu neapărat uleios, dar ajută la aplicarea fondului de ten. Îmi place foarte mult că are pompiță, dar mă deranjează puțin mirosul ei destul de puternic. Nu aș recumpăra-o, cred că se găsesc altele mai bune și mai accesibile.

anigif

În final, nu uit să aplic crema pentru mâini înainte să ies din casă. În ultimul timp am folosit o cremă de la Yves Rocher din ediția limitată pentru Crăciun și îmi place mult cum miroase, dar și consistența ei lejeră. Intră foarte repede în piele și hidratează decent, adică nu mai bine ca și cremele de mâini de la L’Occitane. 😀

Cam aceasta este rutina mea de îngrijire a pielii dimineața.În articolul viitor, vă voi povesti despre rutina de seară. 😉  Voi ce produse de îngrijire folosiți dimineața?

Vă doresc o săptămână frumoasă! 🙂

NOVEMBER FAVES

Hello kitties!

Astăzi m-am gândit să vă vorbesc despre produsele pe care le-am folosit și de care m-am bucurat cel mai mult în luna prezentă. Luna aceasta am fost mai mult preocupată de îngrijirea tenului decât am fost de obicei, am descoperit un produs de machiaj care știu că va rămâne în permanență în trusa mea, am îndrăznit tot mai mult să port soft brown smokey eyes și am fost surprinsă plăcut de un nou șampon.

effaclar

Tratamentul pentru acnee La Roche Posay Effaclar Duo este cu siguranță vedeta în rutina mea de îngrijire a pielii din ultima lună. Nu e de mirare că acum este a treia postare în care vorbesc despre el. 😀 Este singurul produs care funcționează pentru mine, din câte am folosit pentru a lupta cu acneea implatantă pe tenul meu mixt încă din adolescență. La început nu voiam să-l cumpăr deoarece mi se părea că toată blogosfera  vorbea despre el și nu prea credeam că e atât de bun. Now I get all the hype! Acum, după un pic peste o lună de folosire constantă a tratamentului, tenul meu este tinde spre normal, chiar uscat, dar acest fapt are mai mult legătură cu temperaturile tot mai scăzute, și cel mai important am scăpat aproape complet de coșuri. 🙂 Mă vizitează doar din când în când câte un monstruleț!

avene1

Apa termală de la Avene este prima apă termală pe care o dețin și pe care o folosesc de pe la sfârșitul lunii octombrie. Cred că aș putea să trăiesc fără un astfel de produs, dar acum în perioada mai rece, mi se pare că m-a ajutat mult să adaug un strat în plus de hidratare tenului de care chiar are nevoie. O pulverizez imediat după ce mi-am curățat tenul cu gelul de curățare. Apoi, aștept să intre în piele și continui cu tratamentul și/sau cremele hidratante. Ah, trebuie să vă spun că grăbește vindecarea rănilor, dar mai ales ale celor lăsate de gheruțele pisicilor pufoooase! 😀

DSC07131.JPG

Un alt produs preferat și folosit cu mare drag în acestă lună, dar și o bună parte din octombrie, este cadoul oferit de revista Glamour în ediția de septembrie 2015. Este vorba despre crema de ochi cu acid hialuronic de la Mario Bădescu. Îmi mai ajunge pentru maxim patru utilizări  și sunt foarte tristă deoarece a fost o reală plăcere să o folosesc. M-a ajutat foarte mult cu o iritație pe care am avut-o la ochiul stâng, m-a scăpat în aproximativ o săptămână de ea. Mi se pare că hidratează foarte bine zona ochilor, nu mă face să lăcrimez și mostra a fost spornică, m-a ținut aprope două luni. S-a comportat foarte bine ca bază pentru corector pentru că intră destul de repede în piele.

pudra

Rămânem tot la capitolul ten, dar trecem la make-up, iar prima pe listă este o pudră. Vorbesc despre Studio Artist Pressed Powder Illuma Flair în nuanța Medium de la Oriflame. Îmi place foarte mult pudra aceasta  pentru că nu încarcă tenul deloc, doar potolește frumos luciul inestetic al tenului pentru vreo 6 ore pentru tenul meu, și chiar oferă o anume luminozitate, fără să conțină fizic particule de sclipici. Îndrăznesc să spun că s-ar comporta aproximativ la fel și celebrele pudre de la Hourglass, deși nu le-am încercat!

anigif

 

Trecem acum la ochi și vorbim despre paleta LORAC Pocket PRO pe care o folosesc de mai bine de un an de zile. Nuanța ESPRESSO se vede că este iubită deoarece o folosesc de fiecare dată când mă machiez pentru sprâncene. Luna aceasta însă, am folosit mai desc această paletă combinând toate nuanțele pentru a obține un smokey eyes în nuanțe de maro. Fardurile sunt foarte pigmentate și rezistă o zi întreagă pe pleoape fără primer.

melkior 1

Ultimul produs de make-up despre care vă povestesc este creionul de buze Melkior în nuanța NUDE. L-am folosit de fiecare dată când nu am ales să aplic un ruj într-o nuanță puternică precum cel de la Rimmel London în nuanța 107. Mi se pare nude-ul perfect pentru mine pe care l-am tot căutat de ceva vreme. Rezistă bine pe buze, doar că le usucă foarte tare, de aceea folosesc de fiecare dată înainte să-l aplic un balsam foarte hidratant. Îl puteți vedea în acțiune într-un  video de pe canalul de YouTube al Alexandrei Pateșan, aici.

DSC07066

Trecem la corp unde am folosit un scrub DIY o dată pe săptămână cu efecte pufoase asupra pielii. Pur și simplu amestec două lingurițe de zaț de cafea cu una de zahăr și aproape o linguriță de ulei de cocos. Cafeaua și zahărul fac o treabă excelentă la exfoliat pielea moartă, iar uleiul de cocos nu lasă ingredientele uscate să îmi zgârie pielea și în plus o hidratează. Dacă sunt destul de leneșă în ziua respectivă, nici nu mai e nevoie să aplic o loțiune pentru corp după duș . 🙂

sampon 1

Pentru păr folosesc un șampon de la Dove din noua gamă Advanced Hair Series, Youthful Vitality. Scrie că este pentru ageing hair, ei bine bănuiesc că și părul meu îmbătrânește în fiecare zi și chiar dacă nu a fost vopsit decât odată pe toată lungimea cu o vopsea fără amoniac, anul trecut, am cumpărat acest șampon. Îmi place foarte mult! Mai mult decât mirosul lui și faptul că, curăță bine, îmi place că lasă senzația unui păr greu, sănătos. Se găsește în supermarketuri la prețul de aproximativ 20 RON.

SOME NON-BEAUTY FAVES

Vreau să vă mai spun că am descoperit un nou canal de YouTube al unei vlogerițe din SUA pe nume Jenn. M-am îndrăgostit de părul ei! O găsiți aici.

Serialul preferat a fost Buffy the Vampire Slayer care mi se pare o sursă de inspirație pentru toate serialele cu vampiri care au apărut după el.

Melodia pe repeat de cele mai multe ori, cred că a fost The Kooks-Bad Habit.

Acestea au fost preferatele mele din luna noiembrie. Voi ce produse media de înfrumusețare sau media ați preferat?

Vă doresc o săptămână frumoasă! 🙂